Gâteaux uniques à Montreal / Unique cakes in Montreal

Gâteaux uniques à Montreal / Unique cakes in Montreal


2009/09/28

Tort pentru Simina

Miine nasa lui T implineste 30 de ani. Suntem prietene din vremea de cind eram amindoua studente la Conservator,o iubesc mult si e o prietena  si o nasa minunata.I-am facut cu toata bucuria un tortulet special.



Invidia

Invidia poate transforma oameni pe care credeai ca i-ai cunoscut la un moment dat in niste fiinte mici-mititele,meschine si neinsemnate,conduse doar de framintari,de dorinta de a imita pe cei originali,care au ceva de spus,de aratat, de a-si demonstra lor insisi ca ei nu-s chiar asa de neinsemnati precum se vad in oglinda si precum  se simt seara inainte de culcare.

2009/09/26

Tort pentru Miruna

Tortul de azi e pentru o fetita speciala,prietena cu T,care implineste pe 28 septembrie  3 anisori.E diplomat cu ciocolata, reteta Lissei ....yummy!


 Sper sa ii placa Mirunei :)

2009/09/22

Baghetute crocante

Azi m-am jucat....imi facusera cu ochiul aceste baghetute crocante inca de zilele trecute,de cind   am dat de blogul Bucataria Paradis....asa-s de simple de facut,si asa de efect! Desigur,pentru M nu-s bune,dar ea a primit marul de rigoare si s-a declarat multumita ;) O sa mai fac baghetutele astea la petreceri,sunt  de mare efect,gustoase si frumusele...alaturi de o bere cred ca ar fi foarte fericite(ele,baghetutele,dar si noi,pofticiosii....).ia uite la ele cum stau in farfurie,dolofanele,ca niste purcelusi :))


Si asta e toata "productia",in afara de vreo 6 bucati pe care le-am hapait imediat ce s-au racorit... Dintr-un pachet de aluat ies destule,insa pentru o petrecere(masa mai mare sa zicem) e nevoie de doua pachete.Bun bunut!!!

.....schimbarea la fatza ;)

Multumesc,Lala ,pentru noua fatza a blogului!Multu',multu',multumesc!!!

2009/09/20

Prima poezie invatata la gradinita

Gladinita mea iubiiiita,
Bine te-am gasit!
Esti atiiiita de flumoasa,
Cum nici n-am gindit!

Liiide soalele-n feleastla,
Flolile zimbesc,
Ial  papusile din laft
Catle noi plivesc...
....
Si mai depalte nu mai stiu,Mama....am uitat!


Il iubesc,il iubesc atit de mult....puiul meu drag si frumos si bun si destept si dulce si minunat....baietelul meu!!!

2009/09/19

"Budinca din resturi"

Aveam un rest de telemea,un rest de brinza de vaci si o punguta de parmezan...am pus la fiert pastele(cam jumatate de punga,ca atitea mai erau in casa).Separat am framintat brinza de vaci si telemeaua cu furculita,am spart 3 oua,am pus ultimele linguri de smintina din frigider,doua linguri de faina si am asteptat sa fiarba pastele.Bon...le-am clatit cu apa rece,le-am scurs si le-am turnat peste amestec,am amestecat usor si cu jumatate din punguta cu parmezan si le-am turnat intr-o tava teflonata,unsa cu unt. Aproape de sfirsit am pus si restul de parmezan deasupra...au mincat copiii mei ca disperatii, se bateau pe furculita ca puii de pasare aratati pe la Teleenciclopedia,din aceia mici,golasi,cu giturile intinse si ciocurile cascate....


Chec-tigru

Aseara am facut ceva bun....un chec de care m-am indragostit!!E o reteta simpla,ieftina si DELICIOASA.Pina si G (care strimba din nas sau in cel mai bun caz nu spune nimic atunci cind nu e incintat de vreun gust nou) mi-a cerut cu insistenta sa facem din acest chec un fel de prajitura a casei .. asta e reteta,pe culinar.ro:  Chec-tigru



2009/09/18

Cinci ani

Acum cinci ani ne casatoream.Eram mai subtirei amindoi,eu aflasem cu doua saptamini inainte ca il vom avea pe T(in fine,nu pe T,ci un pui de om pe care eu mi-l doream baietel).Am trecut prin multe.... am muncit pentru casuta noastra,l-am primit pe T in viata noastra, am luptat amindoi cu cancerul Mamei lui G,am pierdut lupta si am plins amindoi la mormintul ei,am trait mai departe,ne-am luptat cu greutatile,ne-am mai ridicat putin, am planuit-o si am primit-o si pe M, am construit impreuna o familie frumoasa si unita,cu doi copii minunati si cu doi parinti care isi doresc aceleasi lucruri....ne enervam reciproc, ne impacam, ne iubim.
La multi ani inainte noua,iubitule!

2009/09/17

Sedinta cu parintii...

Stateam vreo douazeci de insi(in special femei,in special cucoane...not me!!) pe douazeci de scaune mititele.Majoritatea fundurilor nu incapeau pe scaunele,evident.Parintii "vechi" se uitau neincrezatori la noi,"mamicile noi".In stinga mea o mamica pe care o cunosc din clasele primare, in dreapta mea o mamica pe care o cunosc de citiva ani.Super trio de femei zalude, carora ne venea sa ne comportam ca in gimnaziu.

Mai bine de jumatate de ora s-a discutat in gol despre sala de clasa prea mica.Nu exista nici o solutie,dar s-a discutat si raaaasdiscutat.Noroc cu amicele mele,ca altfel lesinam acolo de caldura si de plictiseala.

Se mai discuta niste discutii...

Despre optionale.Engleza,pian, sah,micii ecologisti, eventual teatru.Optez pentru engleza,caci pianist nu vreau sa-l fac,sahist nicidecum, teatru absolut deloc,detest sa vad copilasii strimbindu-se si dind ochii peste cap iar parintii cazuti pe spate ii considera artisti in devenire,cind eu stiu foarte bine care-i soarta artistilor.deci...nici in gluma.Engleza merge acum,ca se distreaza si se mai prinde cite ceva de el.

Iar se mai discuta niste discutii.

Boon.... se impart niste pomelnice cu rechizite ce trebuiesc cumparate pina pe 1 octombrie- un milion de chestii,care vor costa tot undeva la vreun milion.Bun asa.Alta la rind.

Se mai discuta un pic despre rugamintea de a tine copiii acasa daca stranuta si le curge nasul,pentru a preveni imbolnavirile.Mi se pare o chestie de bun-simt,avind-o pe M de un anisor,expusa oricum virusurilor aduse de T.

Se alege comitetul de parinti.Momente de tacere,oameni in toata firea stateam cu ochii in pamint sperind sa nu fim propusi.De partea cealalta a salii de clasa citeva cucoane frematau.Au fost propuse,alese si felicitate.Avem comitet de parinti.Sa traiti!(....bine....)

Ultima chestiune....si cea mai importanta...fondul clasei.Propusa suma- 50 ron,platit,trecut pe lista,inchis fermoarul de la geanta, discutii de complezenta,fuga afara,unde ma astepta G turbat cu copiii.Trecusera aproape doua ore.

Asta fu tot.Dincolo de toate amanuntele enervante,a fost un moment magic.Sunt mama si am mers la prima sedinta cu parintii,restul nu mai conteaza.

2009/09/15

A trecut si prima zi de gradinita!

Pe Tudor l-a luat George de la gradi si au mai facut ceva drumuri pina sa ajunga acasa,asa ca tirziu ne-am "regasit".Ce sa zic,am un baiat minunat, mi-a povestit cum a fost,ce-a mincat....eu atita seninatate si adaptabilitate n-am mai vazut!Mi-a zis ca a plins un pic de dorul meu,dar ca i-a trecut....s-a jucat cu copiii,dar nu stie cum se numesc jocurile,ca erau noi .Mi-a spus ca a mincat "ciorbica"la prinz si ficat -el care NU a mincat niciodata ficat decit facut pate de casa Laughing deja se vede prima schimbare pe care o face gradinita asupra lui ...A dormit la prinz fara probleme, a facut pipi(caca nu,inca are o problema cu asta,prefera sa faca acasa,seara,cind ajunge,dar se va rezolva in timp cred eu,odata ce se va simti mai legat de spatiul respectiv)
Ce sa zic, vrea in continuare la gradinita,ii place, e mindru ca e mare si ca poate merge.Sunt mindra de nu se poate,abia astept sa vin cu o concluzie generala a acestei prime saptamini .

Tocmai m-a sunat George,care imi zice ca l-a "depus" la gradinita in buna stare,ca a dat sa iasa din clasa,dar ca l-a luat educatoarea prin invaluire si s-a intors la copii,iar taticul fericit a plecat rapid de acolo,sa nu-l stirneasca pe T.

2009/09/12

Torturi











De citeva luni mi-am descoperit o noua pasiune- torturile.Sa le fac,sa le ornez asa cum ma pricep, sa le ofer.M-am transformat intr-un mare burete,stau pe http://www.culinar.ro/forum/ si citesc cit pot de mult,imi salvez in pc tot ce ma intereseaza....invat.Nu am mai invatat demult,din facultate,si la un moment dat cred ca imi si disparuse dorinta,capacitatea si pasiunea de a invata.Mi-era dor sa fiu pasionata de ceva intr-o asemenea masura,si sunt fericita ca imi ies si unele lucruri dragute din miini.








































































































Acum visez sa fac un tort special pentru M,care va implini in curind 1 an.Trebuie sa fie ceva minunat,nemaivazut,delicios,caci puiul ciorii merita ce-i mai bun si mai frumos!Doamne,cite emotii,gradinita,taieri de motz.... Sunt fericita.Asta e viata la care am visat.

peste doua zile incepe gradinita

Ce sa spun....sunt terminata de emotii.Luni(adica peste doua zile) T va merge la gradinita.Imi salta inima de emotii, de mindrie,dar si de ingrijorare.Sunt si eu mama,ce sa fac....E job-ul meu sa-mi fac griji si sa pling pe ascuns de emotie ca-mi cresc copiii,ca-i iubesc,ca nu-mi vine sa cred ca eu am nascut asemenea minuni,si de dorinta de a-i vedea mari si tristetea ca nu voi putea sta linga ei si cind vor avea 80 de ani....
DA,am emotii de nici nu-mi gasesc bine cuvintele,abia astept sa treaca prima zi,sa treaca prima saptamina,prima luna si sa ne intram in normal...in noua normalitate...